Sunt foarte constiincioasa, ma informez despre tot. Sunt cea care citeste cap-coada prospectele si indicatiile de utilizare, chiar daca totul pare "la mintea cocosului".
Uneori nu e de nici un folos. Nici asta, nici altceva. Uneori lucrurile se intampla.
Pe 6 iulie, dimineata, ma pregateam sa plec la serviciu, in ultima zi de lucru dinaintea concediului. Pisica mea gravida mancase bine, deci, conform celor citite despre nasterea la pisici, nu avea sa nasca in acea zi. Miorlaia, insa, de mama focului vazand ca ma incalt sa plec. Am mangaiat-o si i-am spus sa fie cuminte, sa faca nani si sa pape tot pana vin si nici n-o sa-si dea seama ca am lipsit.
Cand m-am intors, pisica nu avea stare, se foia in sus si-n jos mieunand, atipea cam doua secunde, se trezea iar si mieuna. Se ducea la cutiuta cu nisip, parca se chinuia sa faca ceva si nu reusea, apoi o lua de la capat cu foiala si mieunatul.
Nu pricepeam ce vrea, de cateva zile deja ii pregatisem cateva locuri mai ferite prin casa in care ar fi putut alege sa nasca, altceva nu stiam ce ar mai trebui sa fac. Se catara pe canapea langa mine, mieuna, atipea, parea sa aiba o contractie-doua, acestea treceau fara ca nimic sa se intample. Mi se parea si surprinzator ca ar vrea sa nasca pe canapea, adica undeva in alta parte decat la nivelul podelei. Vine noaptea, pisica doarme linistita, eu stau de veghe un timp, dar cum nu pare sa se intample nimic, ma bag si eu la somn.
7 iulie: pisica isi papa ca de obicei mancarica umeda de dimineata, chiar si cateva granule, "deci nu naste nici azi", isi spune stapana si anume eu.
Pe la 10, insa, se reia agitatia, imi spun ca e treaba serioasa si incep eu sa umblu dupa ea prin casa. (Pisica mea e albastra de rusia si de obicei asta e ocupatia ei: sa faca aport la soriceii pe care ii arunc, sa roada cutii de carton si sa vina dupa mine peste tot, ca un catelus). Si cum ne plimbam noi asa, pisica mea intra in sifonier, printre blugi si tricouri impaturite, si nu mai vrea sa iasa. Ma prind ca, din 5-6 locuri pregatite de mine, ea il vrea pe al saptelea, scot hainele de acolo si pun o paturica moale, iar pisica incepe sa aiba contractii.
Doua intrebari:
-daca a mancat la 6:00 dimineata, de ce sa nasca la 11:00?
-daca nu plecam ieri la serviciu cand m-a rugat atat de insistent, sau daca macar dupa ce am venit o urmam si descopeream locul dorit de ea, n-o scuteam cumva de 24 de ore de suferinta?
Se vad doua picioruse si o codita de pisoias, apoi, incet-incet si restul corpului, pisica o ia la fuga din sifonier si se baga sub servanta. Pisoiul e deja afara, ea il linge de zor, eu nu pricep schimbarea brusca de domiciliu. Ii iau pe amandoi si-i depun in sifonier, pe paturica.
Pisu mic e uscat acum, suge de zor, eu zambesc si ma mir cum de o pisica albastra de rusia si un motan albastru de rusia au conceput un pisoi colour point. Dar nu asta e important acum, au reinceput contractiile si a aparut o codita galbena. Galbena? Si picioruse galbene vinetii. Galbene-vinetii? Le pipai, sunt reci si acoperite cu ceva galben vascos si care miroase urat. Ma gandesc ca pisoiasul e mort.
Contractiile se raresc dar pisoiul n-a iesit nici pe jumatate, incerc sa-l trag usurel, asa cum am citit ca se face, dar treaba asta nu functioneaza iar mie mi-e teama sa insist mai mult.
Pisica incepe sa se agite in cuib, loveste pisul mic nascut anterior si il murdareste cu secretii si sange. Eu incerc sa-l iau de acolo pana ce se termina travaliul, asa cum am citit ca se face, dar ea nu ma lasa; ma musca, ma scuipa, il ia inapoi si continua sa se agite cu un pisoi pe jumatate iesit din ea, sa-l loveasca si sa-l murdareasca pe celalat. Nu stiu ce sa fac. Imi spun ca probabil e mai bine sa nu mai fac nimic.
Pana la urma se pare ca al doilea pui a iesit, dar pisica s-a intors in asa fel incat nu vad nimic si e preocupata cu ceva; sa-l elibereze de membrane si sa-l spele, presupun eu. Dar deodata aud "crantz!" si in continuare pisica mesteca ceva ce nu pare a fi placenta. O trag usurel la o parte sa pot vedea si ceea ce nu vroiam sa cred de fapt s-a intamplat: i-a mancat pisoiului labuta stanga din fata. Sunt socata. Ies din camera si izbucnesc in plans.
Intrebare:
-daca nu e la prima nastere, cum de s-a putut intampla asa ceva?
Pisoiul e viu, e curat acum, se chinuie sa gaseasca un mamelon, il ajut si incepe sa suga si el in timp ce eu ma intreb ce e de facut. Cel mai satisfacator raspuns al momentului pare o intoarcere in timp. Si tot nu e sigur ca lucrurile ar fi decurs altfel.
E inutil sa-i pansez mitului ciotuletul, pisica nu poate lasa nimic ne-spalat si nimic in plus. Dar de cate ori pare ca rana incepe sa se cicatrizeze, pisica linge cojita formata pana da iar sangele iar disperarea mea creste.
Ma duc la un veterinar, Pet Vet Family, si intreb ce e de facut. "Il aduceti aici sa-l pansam si apoi il izolati de pisica". "Pai nu are nici doua zile, cum sa-l izolez de mama lui?" "Pai altfel o sa-i tot roada labuta". O iau de buna, cumpar biberon si lapte pentru pisici, ma intorc acasa si-i amenajez puiului culcus moale in cusca de transport, in alta camera, prepar lapte si incerc sa-i dau sa manance. Nu vrea in ruptul capului.
Pisica a innebunit: si-a abandonat celalalt pui si calareste cusca, o zgarie si o scutura, si miorlaie agonizant, la unison cu puiul din ea. Iau culcusul improvizat si il duc langa cuibul din sifonier, in raza ei vizuala, dar asta nu repara lucrurile. Imi spun ca se vor linisti in cele din urma si se vor obisnui cu ideea. Nu se intampla.
Orele trec, pisica nu-si hraneste celalalt pui iar acesta nu vrea sa manance din biberon, toata lumea miorlaie, inclusiv eu care plang. Miorlait, pesemne, ca auzul meu nu ma mai deosebeste de populatia pisiceasca. Cedez si pun puiul in sifonier langa celalat, pisica intra imediat, pisoii sug de zor, e liniste. Doar eu inca plang si nu stiu ce sa fac.
Astept sa se sature pisicutii si sa adoarma, il iau pe cel ranit si ma duc la alt veterinar, Sipvet. Ii povestesc cele intamplate si-mi spune ca nu i se pare sa fi fost o idee buna. Ba ca mai degraba nu recomanda pansat si nu recomanda izolare. Strange de ciotulet pana ce puiul urla, spune satisfacuta ca nu pare infectat si il da cu betadina. Imi da si pentru acasa. Imi spune ca asta va ajuta sa scoata infectia dac-o fi, sa cicatrizeze apoi, si va impiedica si pisica sa mai linga atat de insistent.
Vin acasa plina de sperante, dar constat ca doamna veterinar n-o cunoaste pe pisica mea. Desigur, ea in continuare spala constiincios ciotuletul de labuta, pana da sangele, ori de cate ori pun eu betadina. Nu ma las intimidata si de data asta, dau cu mare atentie sa nu ating si blanita din jur, si fie ca pisica a renuntat din cauza gustului, fie ca oricum betadina are un bun efect, dupa o zi-doua rana apare curata si uscata.
Abia acum ma uit mai bine la pisoi si relativa pace ma paraseste. Nu a crescut deloc, e flagrant mai mic decat surioara lui. Daca sunt mai atenta, ea chiar se catara pe el, se baga cu boticul si-l da la o parte sa suga si din mamelonul ocupat de el. Ups! De cat timp face asta? Stau langa ei, disciplinez lighioana mica sa stea pe locul ei, sperantele mi se reinnoiesc: in scurt timp isi va reveni si el si va creste motanel mare si frumos.
Mai trec vreo doua zile si observ ca pisoiul e mai mereu deoparte. Imi amintesc ca l-am mai vazut asa si mi-am spus ca a papat (doar am stat langa el), dupa care s-a retras ca sa-si fereasca labuta ranita de atingeri. Dar mi-am amintit si ca, de cate ori am stat acolo sa pape, l-am lasat adormit langa pisica. Hmm... Nu intru la banuieli adevarate pana nu vad efectiv pisica impingandu-l mai incolo. Ce se intampla? Il iau si-l pun iar langa ea. El mai suge putin si adoarme. Ea il impinge iar. Off... Il pun la loc si ea intelege ca nu-mi convine sa-l respinga si il lasa in pace.
Mai trece o zi, in liniste. Pisoiului i s-au deschis ochisorii. E frumusel foc si il privesc cu drag. Pisica i-a hranit pe amandoi, a mancat si ea, acum s-a catarat in pat si se uita de sus la ei. Imi permit sa rasuflu usurata; in sfarsit totul e bine si frumos in lume.
La caderea noptii, insa, deodata, pisoiul ranit incepe sa miaune. Pisica vine rapid, pisul mic suge putin si reincepe sa miaune, mai tare. Pisica il spala. Bine bine. Parca prea bine. Pisicul incepe sa urle. Burtica i se umfla. Ii tasneste puroi prin botic si pe nasuc, prin fundulet si prin buric. Un (alt) veterinar imi spune ca pisica a simtit demult ca acest pui nu mai are nici o sansa si de aceea il respingea. Si intr-o incercare de a proteja puiul celalalt.
14 spre 15 iulie: pisoiasul urla dureros, cu ochii larg deschisi. Il iau in palma, e mic de tot si e frumusel foc. Plang. Ma intreb de ce trebuie sa sufere o fiinta nevinovata in halul asta. Cum de se poate intampla asa ceva cu un pisoi dorit si iubit, nascut in casa, dus la veterinar. Si toate intrebarile pe care ti le pui cand nu poti intelege.
Pisoiul urla continuu si supureaza continuu. Eu ii cer iertare ca n-am fost o stapana mai buna si mai vrednica de el si ii sucesc gatul.
S-a facut liniste. Plang in liniste. Deschid site-uri obsedant. Nu gasesc raspuns la intrebari. Timpul nu se intoarce.
Uneori nu e de nici un folos. Nici asta, nici altceva. Uneori lucrurile se intampla.
Pe 6 iulie, dimineata, ma pregateam sa plec la serviciu, in ultima zi de lucru dinaintea concediului. Pisica mea gravida mancase bine, deci, conform celor citite despre nasterea la pisici, nu avea sa nasca in acea zi. Miorlaia, insa, de mama focului vazand ca ma incalt sa plec. Am mangaiat-o si i-am spus sa fie cuminte, sa faca nani si sa pape tot pana vin si nici n-o sa-si dea seama ca am lipsit.
Cand m-am intors, pisica nu avea stare, se foia in sus si-n jos mieunand, atipea cam doua secunde, se trezea iar si mieuna. Se ducea la cutiuta cu nisip, parca se chinuia sa faca ceva si nu reusea, apoi o lua de la capat cu foiala si mieunatul.
Nu pricepeam ce vrea, de cateva zile deja ii pregatisem cateva locuri mai ferite prin casa in care ar fi putut alege sa nasca, altceva nu stiam ce ar mai trebui sa fac. Se catara pe canapea langa mine, mieuna, atipea, parea sa aiba o contractie-doua, acestea treceau fara ca nimic sa se intample. Mi se parea si surprinzator ca ar vrea sa nasca pe canapea, adica undeva in alta parte decat la nivelul podelei. Vine noaptea, pisica doarme linistita, eu stau de veghe un timp, dar cum nu pare sa se intample nimic, ma bag si eu la somn.
7 iulie: pisica isi papa ca de obicei mancarica umeda de dimineata, chiar si cateva granule, "deci nu naste nici azi", isi spune stapana si anume eu.
Pe la 10, insa, se reia agitatia, imi spun ca e treaba serioasa si incep eu sa umblu dupa ea prin casa. (Pisica mea e albastra de rusia si de obicei asta e ocupatia ei: sa faca aport la soriceii pe care ii arunc, sa roada cutii de carton si sa vina dupa mine peste tot, ca un catelus). Si cum ne plimbam noi asa, pisica mea intra in sifonier, printre blugi si tricouri impaturite, si nu mai vrea sa iasa. Ma prind ca, din 5-6 locuri pregatite de mine, ea il vrea pe al saptelea, scot hainele de acolo si pun o paturica moale, iar pisica incepe sa aiba contractii.
Doua intrebari:
-daca a mancat la 6:00 dimineata, de ce sa nasca la 11:00?
-daca nu plecam ieri la serviciu cand m-a rugat atat de insistent, sau daca macar dupa ce am venit o urmam si descopeream locul dorit de ea, n-o scuteam cumva de 24 de ore de suferinta?
Se vad doua picioruse si o codita de pisoias, apoi, incet-incet si restul corpului, pisica o ia la fuga din sifonier si se baga sub servanta. Pisoiul e deja afara, ea il linge de zor, eu nu pricep schimbarea brusca de domiciliu. Ii iau pe amandoi si-i depun in sifonier, pe paturica.
Pisu mic e uscat acum, suge de zor, eu zambesc si ma mir cum de o pisica albastra de rusia si un motan albastru de rusia au conceput un pisoi colour point. Dar nu asta e important acum, au reinceput contractiile si a aparut o codita galbena. Galbena? Si picioruse galbene vinetii. Galbene-vinetii? Le pipai, sunt reci si acoperite cu ceva galben vascos si care miroase urat. Ma gandesc ca pisoiasul e mort.
Contractiile se raresc dar pisoiul n-a iesit nici pe jumatate, incerc sa-l trag usurel, asa cum am citit ca se face, dar treaba asta nu functioneaza iar mie mi-e teama sa insist mai mult.
Pisica incepe sa se agite in cuib, loveste pisul mic nascut anterior si il murdareste cu secretii si sange. Eu incerc sa-l iau de acolo pana ce se termina travaliul, asa cum am citit ca se face, dar ea nu ma lasa; ma musca, ma scuipa, il ia inapoi si continua sa se agite cu un pisoi pe jumatate iesit din ea, sa-l loveasca si sa-l murdareasca pe celalat. Nu stiu ce sa fac. Imi spun ca probabil e mai bine sa nu mai fac nimic.
Pana la urma se pare ca al doilea pui a iesit, dar pisica s-a intors in asa fel incat nu vad nimic si e preocupata cu ceva; sa-l elibereze de membrane si sa-l spele, presupun eu. Dar deodata aud "crantz!" si in continuare pisica mesteca ceva ce nu pare a fi placenta. O trag usurel la o parte sa pot vedea si ceea ce nu vroiam sa cred de fapt s-a intamplat: i-a mancat pisoiului labuta stanga din fata. Sunt socata. Ies din camera si izbucnesc in plans.
Intrebare:
-daca nu e la prima nastere, cum de s-a putut intampla asa ceva?
Pisoiul e viu, e curat acum, se chinuie sa gaseasca un mamelon, il ajut si incepe sa suga si el in timp ce eu ma intreb ce e de facut. Cel mai satisfacator raspuns al momentului pare o intoarcere in timp. Si tot nu e sigur ca lucrurile ar fi decurs altfel.
E inutil sa-i pansez mitului ciotuletul, pisica nu poate lasa nimic ne-spalat si nimic in plus. Dar de cate ori pare ca rana incepe sa se cicatrizeze, pisica linge cojita formata pana da iar sangele iar disperarea mea creste.
Ma duc la un veterinar, Pet Vet Family, si intreb ce e de facut. "Il aduceti aici sa-l pansam si apoi il izolati de pisica". "Pai nu are nici doua zile, cum sa-l izolez de mama lui?" "Pai altfel o sa-i tot roada labuta". O iau de buna, cumpar biberon si lapte pentru pisici, ma intorc acasa si-i amenajez puiului culcus moale in cusca de transport, in alta camera, prepar lapte si incerc sa-i dau sa manance. Nu vrea in ruptul capului.
Pisica a innebunit: si-a abandonat celalalt pui si calareste cusca, o zgarie si o scutura, si miorlaie agonizant, la unison cu puiul din ea. Iau culcusul improvizat si il duc langa cuibul din sifonier, in raza ei vizuala, dar asta nu repara lucrurile. Imi spun ca se vor linisti in cele din urma si se vor obisnui cu ideea. Nu se intampla.
Orele trec, pisica nu-si hraneste celalalt pui iar acesta nu vrea sa manance din biberon, toata lumea miorlaie, inclusiv eu care plang. Miorlait, pesemne, ca auzul meu nu ma mai deosebeste de populatia pisiceasca. Cedez si pun puiul in sifonier langa celalat, pisica intra imediat, pisoii sug de zor, e liniste. Doar eu inca plang si nu stiu ce sa fac.
Astept sa se sature pisicutii si sa adoarma, il iau pe cel ranit si ma duc la alt veterinar, Sipvet. Ii povestesc cele intamplate si-mi spune ca nu i se pare sa fi fost o idee buna. Ba ca mai degraba nu recomanda pansat si nu recomanda izolare. Strange de ciotulet pana ce puiul urla, spune satisfacuta ca nu pare infectat si il da cu betadina. Imi da si pentru acasa. Imi spune ca asta va ajuta sa scoata infectia dac-o fi, sa cicatrizeze apoi, si va impiedica si pisica sa mai linga atat de insistent.
Vin acasa plina de sperante, dar constat ca doamna veterinar n-o cunoaste pe pisica mea. Desigur, ea in continuare spala constiincios ciotuletul de labuta, pana da sangele, ori de cate ori pun eu betadina. Nu ma las intimidata si de data asta, dau cu mare atentie sa nu ating si blanita din jur, si fie ca pisica a renuntat din cauza gustului, fie ca oricum betadina are un bun efect, dupa o zi-doua rana apare curata si uscata.
Abia acum ma uit mai bine la pisoi si relativa pace ma paraseste. Nu a crescut deloc, e flagrant mai mic decat surioara lui. Daca sunt mai atenta, ea chiar se catara pe el, se baga cu boticul si-l da la o parte sa suga si din mamelonul ocupat de el. Ups! De cat timp face asta? Stau langa ei, disciplinez lighioana mica sa stea pe locul ei, sperantele mi se reinnoiesc: in scurt timp isi va reveni si el si va creste motanel mare si frumos.
Mai trec vreo doua zile si observ ca pisoiul e mai mereu deoparte. Imi amintesc ca l-am mai vazut asa si mi-am spus ca a papat (doar am stat langa el), dupa care s-a retras ca sa-si fereasca labuta ranita de atingeri. Dar mi-am amintit si ca, de cate ori am stat acolo sa pape, l-am lasat adormit langa pisica. Hmm... Nu intru la banuieli adevarate pana nu vad efectiv pisica impingandu-l mai incolo. Ce se intampla? Il iau si-l pun iar langa ea. El mai suge putin si adoarme. Ea il impinge iar. Off... Il pun la loc si ea intelege ca nu-mi convine sa-l respinga si il lasa in pace.
Mai trece o zi, in liniste. Pisoiului i s-au deschis ochisorii. E frumusel foc si il privesc cu drag. Pisica i-a hranit pe amandoi, a mancat si ea, acum s-a catarat in pat si se uita de sus la ei. Imi permit sa rasuflu usurata; in sfarsit totul e bine si frumos in lume.
La caderea noptii, insa, deodata, pisoiul ranit incepe sa miaune. Pisica vine rapid, pisul mic suge putin si reincepe sa miaune, mai tare. Pisica il spala. Bine bine. Parca prea bine. Pisicul incepe sa urle. Burtica i se umfla. Ii tasneste puroi prin botic si pe nasuc, prin fundulet si prin buric. Un (alt) veterinar imi spune ca pisica a simtit demult ca acest pui nu mai are nici o sansa si de aceea il respingea. Si intr-o incercare de a proteja puiul celalalt.
14 spre 15 iulie: pisoiasul urla dureros, cu ochii larg deschisi. Il iau in palma, e mic de tot si e frumusel foc. Plang. Ma intreb de ce trebuie sa sufere o fiinta nevinovata in halul asta. Cum de se poate intampla asa ceva cu un pisoi dorit si iubit, nascut in casa, dus la veterinar. Si toate intrebarile pe care ti le pui cand nu poti intelege.
Pisoiul urla continuu si supureaza continuu. Eu ii cer iertare ca n-am fost o stapana mai buna si mai vrednica de el si ii sucesc gatul.
S-a facut liniste. Plang in liniste. Deschid site-uri obsedant. Nu gasesc raspuns la intrebari. Timpul nu se intoarce.
No comments:
Post a Comment